Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE BALTA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 104 pentru DE BALTA.

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... neam de oameni cu totul străini de nația otomană!... Să vă spun mirarea mea la această descoperire e peste putință! Atâta numai voi mărturisi că, de aș fi avut atunci sub mână pe profesorul meu de geografie, l-aș fi aruncat în Dunăre! Din ceasul acela mă simții cuprins de un dor nemărginit de știință și hotărâi a studia cu de-amănuntul această țară necunoscută mie și acel neam de oameni atât de nou pentru mine. În urmare, țineam necontenit privirile mele pironite pe malul stâng al Dunării, cu sperare de a zări ceva care să-mi înmulțească cunoștințele asupra Valahiei; dar se vede că această provincie vroia să mă pedepsească, căci ea nu ... din Brăila, care, cunoscându-mă de compatriot, mă pofti la dânsul acasă. La consulat se aflau adunați mai mulți străini care vorbeau cu mare entuziasm de o baltă făcătoare de minuni ce se descoperise în Valahia, de vro câțiva ani, și care se numea Balta-Albă. După zisa acelor prieteni ai domnului consul, peste zece mii de oameni se găseau acum împrejurul acelei bălți și se lecuiau, văzându-i cu ochii, de tot soiul ...

 

Miron Costin - De neamul moldovenilor

... Miron Costin - De neamul moldovenilor De neamul moldovĂ©nilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor de Miron Costin Cuprins 1 Predoslovie, adecă cuvântare dintăi de descălecatul țărâi cel dintăi și a neamului moldovenescÅ­ 2 Cap. I - de Italia 3 Capul al doilea - Pentru împărăiia râmului 4 Capul al treilea - De Dachiia 5 Capul al patrulea - De Traian-împăratul 6 Cap al cincilea - Aicea vine rândul să pomenim de cetățile ce se află aicea în ară la noi 7 Capul al șaselea - De numerile neamului acestor țări și de port și de limba graiului, de unde au luat, așijderea și de tunsura, carei să află și acmu la prostime pe supt munte, lăcuitorii ce suntu și de lĂ©ge creștinească, de unde au luat 8 Cap al șeptilea și cel de pre urmă - vini rândul a arăta cât au trăit aceste locuri cu oameni după descălicarea lui Traian cu românii de la Italiia Predoslovie, adecă cuvântare dintăi de descălecatul țărâi cel dintăi și a neamului moldovenescÅ­ Către cititoriu Începutul țărâlor acestora și neamului moldovenescÅ­ și muntenescÅ­ și câți sunt și în ... Scripturi avem și sfânta credință a noastră creștinească și mântuirea noastră cu pogorârea fiilui lui Dumnezeu și împelițarea cuvântului lui, cel mai denainte ...

 

Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant

... Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ŞI PRE SCURT asupra nedreptei morţi a preacinstitului Costandin Cantacuzino, marelui postialnic al Ţării Româneşti POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cantacuzino, marelui postialnic al Țării Românești de Radu Greceanu     Pământule și ceriule, stelele, și tu, lună.     Boiari, striini și rudelor, s-ascultați d-ănpreună,     Înpărații și prințipii, și toată politiia,     De la mare până la mic, să vedeți istoriia,     Pentru ca să vă minunați de marea strâmbătate,     Care scrie că s-au făcut din multă răutate!     Zic, dară, și voi, pietrilor și liamnelor, să plângeți,     Și tuturor săracilor, de jale să vă atingeți!     Și toată ticăloasa Țara aciastă Rumânească,     Cu toate mănăstirile înpreună, să jălească     Pre Costandin postialnicul, pre Cantacozinescul,     Pre marele acela omu ... șaizeci și trei de ani,     Atuncea s-au rădicat turcii ca să oștiască,     Și cu grele oști au mersu în Țara Ungurească     La cetatea Uivarului, de o au încongiurat,     Și cu putere și războiu pre dânsa o au luat.     Atuncea dar, și domnului de Țara Rumânească,     Venitu-i-au și lui degrab'poruncă înpărătească,     Și cu oastea lui au mersu unde i-au poruncit,     La cetatea Uivarului, precum aț

 

George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară

... George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară Rapsodii de primăvară de George Topîrceanu I Sus prin crângul adormit, A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind Șiruri de mărgăritare Din panere de argint, Stol bălai De îngerași Cu alai De toporași. Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le lași? II Se-nalță abur moale din grădină. Pe jos, pornesc furnicile la drum. Acoperișuri veștede-n ... Și-adună-n poală Argintul tot. Cerul e-albastru Ca o petală De miozot. III Soare crud în liliac, Zbor subțire de gândac, Glasuri mici De rândunici, Viorele și urzici... Primăvară, din ce rai Nevisat de pământeni Vii cu mândrul tău alai Peste crânguri și poieni? Pogorâtă pe pământ În mătăsuri lungi de vânt, Lași în urmă, pe câmpii, Galbeni vii De păpădii, Bălți albastre și-nsorite De omăt topit abia, Și pe dealuri mucezite Arături de catifea. Și pornești departe-n sus După iarna ce s-a dus, După trena-i de ninsori Așternută pe colini... Drumuri nalte de cocori, Călăuzii cei străini, Îți îndreaptă an cu an Pasul tainic și te mint Spre ținutul diafan Al câmpiilor

 

Alexandru Macedonski - Zi de iarnă

... Alexandru Macedonski - Zi de iarnă Zi de iarnă de Alexandru Macedonski Se-nnorează ceru-albastru, Nici o floare, nici un astru, Căci și cer ca și pământ Pus-au vara în mormânt. Toate frunzele ... Zboară-n vânt amestecate... Corbi și ciori-nnegresc pe sus... Rândunelele s-au dus. Fulguiește de ninsoare În pustiile ogoare, Urlă crivățu-n copaci... Vai de oamenii săraci. De la munte pân' la baltă Numai crivăț ce te saltă; Numai cer posomorât Peste câmpul mohorât. Bătătura e pustie De belșug și veselie, Și de-al verii cântec viu Orice suflet e pustiu. Sus la stânele din munte Pe zăpadă își fac punte Lupi prădalnici și mișei... Vai de turmele de miei. Pestetot numai zăpadă, Ce s-adună în grămadă Sau se-mparte-n fel de flori Sub ai vântului fiori. Prin pădurea troienită Nu e cracă nenflorită, Dar în loc de ghiocei Pretutindeni e polei. De prin coșuri iese fumul Ce mereu își trage drumul Sub al iernii cer senin... Vai de cei fără cămin. Prin orașe umblă-n sănii Fel de feluri de jigănii Ce-năuntru nici nu-ncap De samur și de ...

 

Vasile Alecsandri - Cântece din Basarabia

... Arză-i focul la un loc, Cum arde pieptu-mi în foc! VI Floare, floricea, Mai zi, puica mea, Cum ziceai aseară Pe din jos de moară. Cum ziceai, ziceai, Inima-mi rupeai, Mai zi încă-o dată Și mi-o rupe toată! VII Cine vede și pricepe Dragostea de unde-ncepe, Cine vede și cunoaște Dragostea de unde naște? De la gâtul cu mărgele, De la buze rumenele, De la grai cu drăgănele De la țâțe bourele. VIII Când eram la mama fată, Purtam rochii de bucată, Dar de când m-am măritat C-un moscal din cela sat, Nici n-am fustă de purtat, Nici papuci de încălțat! Inima-mi e cu lăcată. Când aș descuia odată, Ar cunoaște lumea toată Cât amar și cât venin Bea inima la străin. IX Frunză ... luat zilele De-a împlut movilele“. XIV Fă-mă, Doamne, ce mă-i face Sufletul să mi se-mpace, Fă-mă hulubaș de-argint Cu aripile de vânt, Să mai zbor de pe pământ Pân’ la maica pe mormânt. Și să stau, să m-odihnesc Să plâng și să mă jelesc Și de bune și

 

Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale)

... Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale) Primăvara de Ion Luca Caragiale Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: “Să dea Domnul, să dea!â€� Și de te culci pe prisp-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i ... rândunea... Și-o barză... calcă cu măsură Cu pasul grav, explorator, Se plimbă chiar prin bătătură Cu aerul nepăsător. Când plouă toate germinează; Pământul liber de zăpezi, Spălat de ploi, se decorează Cu mii de mii de muguri ve'zi... În țarini grâul încolțește, În dealuri via o dezgrop; De ploaie tot se-nveselește, Pe orice frunză e un strop. Și soarele o caldă rază Trimite pe furiș prin nori; Iar flori și pasări ca ... mai stea! Se-ntinde ceața grea p-afară, Pe cerul sumbru nici o stea. E frig... și apa mocirloasă Infectă aerul curat, La câmp e baltă mlăștinoasă Și codrul doarme întristat. Sunt triști și corbi-n deal de vie, Cobesc din nou a iarnă grea; Plouate vrăbii cad o mie, Nu vezi zburând o rândunea. O barză, cu pas

 

Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară

... Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară Ploaie de primăvară de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Publicată în Moftul român seria I și retipărită în seria II, nr. 2 de la 26 August 1902. I. Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: „Să dea Domnul să dea!â€� Și de te culci pe prispă-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i ... rândunea... Și-o barză calcă cu măsură Cu pasul grav, explorator, Se plimbă chiar prin bătătură Cu aerul nepăsător. Când plouă toate germinează, Pământul liber de zăpezi, Spălat de ploi se decorează Cu mii de mii de muguri verzi. În țarini grâul încolțește, În dealuri via o desgrop; De ploaie tot se-nveselește Pe orice frunză e un strop. Și soarele o caldă rază Trimite pe furiș prin nori; Iar flori și pasări ca ... Mai vin și ape din zăpezi, Umflate apele spumează, Torente curg din codri verzi. În țarini grâul putrezește, Sub piatră-n deal vii se îngrop; De ploi plugarul sărăcește, Mălai, făină, nu e strop. Și soarele o slabă rază Când o mai pierde printre nori, O tristă

 

Vasile Alecsandri - Cucul și turturica

... Dacă nu de milă, Tu mă-i îndrăgi Și ne vom iubi. TURTURICA Eu n-aș zice ba Pentru dumneata, Dar cumplit mi-e teamă De cumplita-ți mamă Că-i bănuitoare Și fermecătoare. Decât m-a mustra Că te-oi dezmierda Și mi-a bănui Că ... drăgostim La nouri, la soare, În frunzi, la răcoare, La stele, la lună În veci împreună!" [1] Turturica figurează ades în cântecele poporale ca simbol de iubire și de credință. Cucul, asemenea în crederea românului, e o pasăre misterioasă ce are tainice legături cu soarta omului. Glasul său menește a bine când ... Nimica nu-i poate opri din călătoria lor, decât numai înfigerea unui cuțit în pământ. Vrăjitoarele știu a face de dragoste cu oase de lilieci prinși în ajunul Crăciunului și îngropați de vii într-un furnicar. Din scheletul liliacului nu rămâne decât un cârligel și o lopățică. Cel întâi servă a atrage pe cine ți ... e urât. Vrăjitoarele au putere a închega apa, a lega ploile, a ghici soarta oamenilor trăgând în 41 bobi de porumb, a vindeca de feluri de boale prin descântece și prin apă ne-ncepută. Descântecele sunt foarte numeroase și unele din ele prea originale, precum acela de mușcarea șerpilor,

 

Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri

... Doina haiducească 2 Doina haiducească 3 Doina haiducească 4 Haidulul rănit Voinicii Bucovii Vrăbiuța Florea Șchiopan Lelea vitează Hore Ileana Tița Moș bătrân Frunză verde de alună Frunză verde de piperi Frunză verde de căpșune Ungureanul Puișorul Rândunica Ilenuța de la Piatră Hora țigănească Barbu Baba și fata Lelițele Baba și moșneagul Fugi încolo Floarea din pârleaz Busuiocul Ian sui, leleo... Femeia temută Sultana Lelița ... bătută Răzbunarea nevestei Decât ruda și vecinul Dorule, odorule Este bine, nu e bine Aolică, dodo, fa Zis-a badea Arză-l focul de bărbat Lelețico, draga mea Însura-m-aș Pe sub poale de pădure Fa leliță rotiliță Pentru mândra care-mi place Trecui valea Bade Trandafir Măi bădiță, păr sucit Poruncitu-mi-a mândra Trandafir cu ... galbenă Răvaș, puică.. Proză Biografii Nicolae Bălcescu în Moldova Constantin Negruzzi Prosper MĂ©rimĂ©e Călătorii și studii Istoria unui galben Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența Iașii în 1844 Un salon din Iași Românii și poezia lor O primblare la munți Borsec Balta-albă Călătorie în Africa. De la Biaritz la Gibraltar Tovarășul meu de drum Malposta Tuluza, Nima, Marsilia Pe mare Muntele de foc Cel întâi pas în lume Tanger și Maroc ...

 

Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe

... se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Șăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi. — Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă. Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Țăranul vine spre ... de îngheța limba-n gură și chiar cenușa de sub foc. Îngheață zdravăn și apa din băltoagă, și prinde coada ursului ca într-un clește. De la o vreme, ursul, nemaiputând de durerea cozei și de frig, smuncește o dată din toată puterea. Și, sărmanul urs, în loc să scoată pește, rămâne făr' de ...

 

   Următoarele >>>